Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) organizează, în perioada 27-28 septembrie 2023, un curs comprehensiv privind operaţiunile de finanţare a comerţului, cu accent pe Regulile Incoterms 2020, credite documentare şi garanţii, regulile Camerei de Comerţ Internaţionale (ICC), precum şi Unifom Custom Practice (UCP) 600 şi Uniform Rules for Demand Guarantees (URDG) 758.
Evenimentul va avea loc la sediul CCIR Business Center, Bd Octavian Goga nr. 2, Bucuresti, Sector 3, şi se va desfăşura în limba engleză.
Cursul se adresează următoarelor categorii profesionale:
– exportatori, importatori, comercianţi, manageri de afaceri, specialişti în comerţ exterior şi logistică;
– bancheri care lucrează în finanţarea comerţului, în special în departamentele de credite documentare, încasări, garanţii bancare şi finanţare export/import;
– specialisti bancari front office, manageri care deservesc exportatori, importatori si comercianti;
– specialisti in finantarea comertului;
– manageri de risc bancar, auditori interni;
– avocaţi, specialişti în conformitate.