Eşti aici: Interviuri / Lansarea volumului “FORŢA POLITICĂ A FEMEILOR”
volum coordonat de doamna Andreea Paul (Vass)
la editura Polirom



Lansarea volumului
“FORŢA POLITICĂ A FEMEILOR”
volum coordonat de doamna Andreea Paul (Vass)
la editura Polirom

începând cu minutul 5,45


Din prezentarea volumului “Forţa politică a femeilor”
de către doamna Roberta Anastase
:

Îţi mulţumesc mult Andreea, trebuie să recunosc că de la început când mi-a vorbit Andreea despre acest proiect şi mi-a spus că are de gând să vorbească despre forţa politică a femeilor, am spus că a pune încă din titlu laolaltă forţa şi politica, pe de o parte, şi de cealaltă parte femeile, este o provocare.
M-am gândit că acest proiect va reuşi pentru că o cunosc pe Andreea, pentru că am foarte mare încredere în ea, pentru că ştiu câtă energie a pus în acest proiect.
Vorbeam mai devreme cu Corina şi ştim fiecare dintre noi cât de mult a luptat pentru acest proiect cu fiecare dintre noi, Andreea pentru a reuşi să realizeze această carte şi pentru a smulge de la noi până la urmă nişte confesiuni.
Pentru că dincolo de gândurile noastre, de declaraţiile politice, de lucrurile de bine pe care adesea le spunem, important este să treci în adevărul sufletului, dacă vreţi, în ceea ce face parte din noi şi reuşind să-l  scoţi la suprafaţă, atunci proiectul este unul reuşit.
Din acest punct de vedere Andreea a reuşit. Sigur sunt multe lucruri care pot fi spuse. Despre acest proiect îmi place în egală masură şi pentru faptul că abordarea este una temperată.
Despre mine, adeseori spun că sunt o femeie rezervată şi asta pentru că în 20 de ani de când fac politică până în acest moment spuneam, nu cred că a fi femeie este un handicap în politică, nu cred că a fi femeie în politică presupune că să treci mult mai multe bariere decât acelea pe care trebuie să le treacă un bărbat.
Am spus până acum, pentru că într-adevăr probabil că şi ajungând într-o anumită poziţie în erarhia politică a făcut să trăiesc anumite experienţe şi să mă gândesc din ce în ce mai mult la forţa politică a femeilor şi în acelaşi timp la vulnerabilitatea de a fi femeie.
Dar cred că şi vulnerabili-tatea, până la urmă, trebuie să avem puterea s-o transformăm într-o virtute şi să abordăm raţional, lucid şi echilibrat. Atunci abia găsim soluţiile cele mai bune. Asta este opţiunea mea şi opţiunea pe care mi-am exprimat-o în această carte.
Mă bucur că acest proiect a reuşit şi pentru că este un moment de reflecţie.  
În acelaşi timp cred că în forţa politică a femeilor, chiar dacă ea este negată în fiecare zi, este o dovadă că ea există.
Vă mulţumesc mult.


Interviu cu doamna Roberta Anastase
Preşedinte al Camerei Deputaţilor


Virgiliu Hodorogea: Bună ziua D-na Roberta Anastase, este o deosebită plăcere să vă solicit acest interviu, deoarece am remarcat din prezentarea care vi s-a făcut în acest volum “Forţa politică a femeilor” de către D-na Andreea Paul (Vass) că sunteţi născută la Ploieşti, ca şi mine de altfel. Am remarcat că D-na Andreea Paul a făcut o referire la femeile care sunt în politică în Anglia, chiar şi în Germania. Cum vedeţi această lume occidentală, în care femeia este mai preţuită decât în partea de est a Europei?
Roberta Anastase: Ei nu, să ştiţi că peste tot, să spunem, reticenţele cu privire la prezenţa femeii în politică există, de asemenea. Peste tot femeile trebuie să ducă o serie întreagă de bătălii, sau dacă vreţi să învingă anumite mentalităţi. Este adevărat că alte ţări au mers cu o viteză mai mare şi noi am intrat mai târziu în zona să spunem a normalităţii politice, şi atunci toate aceste bariere, în general, sunt depăşite mai greu. Dar, cred în egală măsură că există şi resursa umană şi resursa de voinţă şi înţelegere din partea comunităţii pentru a susţine femeile, pentru că aici făceam diferenţa.
Clasa politică este una mult în urma societăţii pe care o reprezintă din acest punct de vedere. Oamenii votează femei şi atunci cred că acest lucru este cel mai important.

Virgiliu Hodorogea:
Cum vedeţi tradiţia din Marea Britanie, pornind de la Regina Marii Britanii sau pornind de la D-na Margaret Thatcher, sau din Germania, D-na Angela Merkel şi vis-a-vis, peste Ocean, unde, de asemenea, ca şi la noi nu sunt prezente femei în politica S.U.A.
Roberta Anastase: Nu este corect. Cine este responsabil de politica externă a S.U.A.? Desigur, Hillary Clinton. Haideţi să ne reamintim. Înainte a fost Condoleezza Rice şi să nu uităm nici de Madeleine Albright. Astfel v-am dat doar trei exemple de femei din politica de peste Ocean.

Virgiliu Hodorogea: Deci avem exemple de femei foarte puternice şi în politica din S.U.A.
Roberta Anastase: Absolut. Femei puternice, femei inteligente, femei care s-au luptat în fiecare moment dar care au şi învins de fiecare dată.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc pentru acest interviu.
Roberta Anastase: Şi eu vă mulţumesc mult.










Revista "Lumea Tiparului" este gratuită şi se distribuie gratuit către firme din domeniul poligrafic, agenţii de publicitate, trusturi de presă şi edituri.
Ofertă de reclamă