Virgiliu Hodorogea: În cinematografie a mai putut scăpa
probabil ceva atunci când s-a tăiat prost.
Cristian Tudor Popescu: Da. Nu se compară. Presa este
mult mai virulentă şi mai periculoasă.
Capitolul V - Cinematograful românesc şi propaganda
www.polirom.ro |
Evoluţii politice 1960-1971
O delegaţie economică română face o vizită de lucru la Washington. Premierul Ion Gheorghe Maurer se duce la Paris. Dej se întâlneşte cu “proscrisul” Tito. Pe fondul conflictului sovieto-chinez, România se distanţează tot mai mult de Moscova. Pe plan intren, Dej declanşează un proces de reconciliere naţională, decretând amnistierea tuturor deţinuţilor politici, care se încheie în 1964...
Pe 23 aprilie 1964, desovietizarea îşi atinge vârful: regimul Dej declară oficial independenţa faţă de URSS, cerând Moscovei să respecte aceleaşi standarde ca şi ţările vestice în relaţiile cu ţările comuniste “frăţeşti”. “Nimeni nu poate decide ce este bun şi ce nu pentru alte state şi partide.”
|
Pe 19 martie 1965, Dej moare de cancer. Pe 22 martie, Nicolae Ceauşescu este ales prim-secretar al Partidului. El continuă linia de independenţă faţă de Moscova, stabilind relaţii cu Germania de Vest şi refuzând să rupă relaţiile cu Israelul după războiul de 6 zile.
(Fragment pagina 108)
Evoluţii cinematografice 1960-1971
În ceea ce priveşte “amestecul sau neamestecul Partidului în artă”, al producătorului unic, cum îl numeşte N. Ceauşescu, poziţia dictatorului e, fie şi retoric de un libera-lism uluitor, pe care nu şi l-ar fi permis nimeni altcineva:
“De multe ori când se spune ceva despre un film prost, se răspunde, tovarăşi, cum se poate aşa, doar omul e liber să creeze. Să fie liber, tovarăşi, pe banii lui, pe totul să fie liber. Are posibilitatea să vină la studio şi să plătească 20 de milioane să facă un film, să vină şi eu sunt de acord să-i dăm posibilitatea să-şi facă filmul. Îi dăm completă libertate. Dar atunci când banii aceştia sunt banii produşi prin munca unită a poporului nostru, avem obligaţia să vedem cum îi cheltuim şi pe ce îi cheltuim. Nu pretindem ca cei 20 de milioane să se întorcă înapoi chiar cu un plus, cum ar fi normal, considerând că plusul îl vom avea prin aportul filmului în educaţie. î...ş Dar nu putem nici să dăm banii pentru un film care ştim că nu numai că nu aduce folos educativ, dar chiar dăunează.”
(Fragment pagina 133) |
